Ecran sau hârtie?
Odată cu ascensiunea tehnologiei digitale, cei mai mulţi dintre cei care fotografiază consideră că hârtia este un suport depăşit şi că fotografiile digitale sunt menite a fi vizualizate pe monitoare.
Desigur, galeriile foto on-line au rostul lor. Prin publicarea prin Internet, creaţiile pot fi vizionate de un public mai numeros. Însă atunci când vrem să „simţim” fotografia, trebuie să o atingem.
Poate că motivaţia mea poate părea desuetă, dar să ne gândim puţin: dacă aţi avea de ales între a privi muzeul Luvru pe un site şi a admira picturile la faţa locului, ce aţi alege? Pentru exemplul de faţă, facem abstracţie de preţul deplasării. Tot ce contează este: doriţi să le vedeţi pe un ecran, sau pe simezele expoziţiei? Cred că ştiu ce o să răspundă marea majoritate a cititorilor sinceri.
Pentru a explica ideea mea, trebuie să intru puţin în detalii tehnice. Rezoluţia standard pentru tipărituri este 300dpi. De asemenea, este cunoscut faptul că profilele de culoare folosite în tehnologia digitală nu pot reproduce tot spectrul de culori pe care îl poate vedea ochiul uman. Profilul de culoare care se apropie cel mai mult ca performanţe de ceea ce vedem noi este Adobe RGB. La „capătul celălalt” se situează fotografiile prezentate pe suport digital. Acestea sunt realizate în profilul de culoare sRGB, de regulă la 72dpi. Aceşti parametri sunt cei care generează primele diferenţe de calitate. Rezoluţia monitoarelor este mult mai mică decât a hârtiei, iar sRGB poate reda o gamă mai redusă de culori decât Adobe RGB. Rezultă deci, faptul că fotografiile digitale pe care le admirăm pe monitoare sunt doar copii pale ale realităţii. În plus, nu trebuie să uităm că hârtia oferă un contrast mai bun decât ecranele, iar reprezentarea culorilor şi a strălucirii nu depinde nici de reglajele dipozitivului, nici de condiţiile din mediul înconjurător. În plus, hârtia oferă un grad de contrast şi saturaţie pe care monitoarele încă nu au reuşit să îl egaleze, indiferent dacă sunt CRT, TFT, LCD sau cu plasmă.
Deşi tehnologia a progresat foarte mult iar aparatele foto au ajuns la performanţe de neimaginat până cu câţiva ani în urmă, aprecierea lor este completă doar atunci când fotografiile realizate cu ajutorul acestora sunt comparate pe hârtie. În paginile revistei noastre sunt publicate rezultatele testelor multor aparate foto. Toate arată bine pe ecran, dar hârtia este cea care face diferenţa. Am avut deseori surpriza să constat că tipăritura a dezvăluit imperfecţiuni sau defecte pe care nu le-am observat pe ecran. Este şi logic dealtfel: în prezent folosesc o imprimantă care tipăreşte la 720dpi. Comparat cu cei 72dpi ai monitorului, oricine poate vedea diferenţa.
Cred că dorinţa de a vedea fotografiile exclusiv pe ecran este mai ales un apanaj al generaţiei tinere, al celor care au crescut cu mausul şi tastatura. Nu este nimic rău în asta, însă tuturor celor care credeţi că fotografiile arată mai bine pe ecran, vă propun un mic test: alegeţi cea mai bună fotografie pe care aţi făcut-o, indiferent din ce domeniu. Tipăriţi-o la dimensiuni cât mai mari, iar apoi arătaţi-o familiei. Fiţi atenţi la reacţia celor din jur.
Fotografiile tipărite au darul de a crea o legătură aproape organică între imagine şi privitor. Chiar dacă doar frunzărim un album de familie, acesta va avea mai mult impact şi ne va stârni mai multe amintiri decât dacă vizionăm aceleaşi imagini într-o galerie virtuală.
Cineva spunea că arta trebuie „simţită”. Poate că se simte mai bine pe hârtie. Deci, dacă cineva mă va întreba dacă hârtia fotografică va dispărea de pe piaţă, pot să afirm cu convingere că acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Nu mai tipărim fotografii ca pe vremea când lucram cu negative, însă poate că acesta este un lucru bun.
Astfel, avem ocazia de a selecta mai bine ce e bun, de ce e mai puţin bun.
