Mă BIIP pe proverbe!
De mic copil, mi-au plăcut proverbele. Mi se părea că acestea conţin frânturi ascunse de înţelepciune. Şi mai credeam eu, în stupizenia mea infantilă, că dacă voi învăţa multe proverbe, acestea mă vor ajuta în viaţă. Credeam că zicalele şi proverbele sunt izvorâte din experienţa oamenilor. Dar cu timpul, m-am convins de faptul că proverbele oglindesc mai cu seamă lumea în care AR VREA oamenii să trăiască.
Ultima întâmplare care m-a convins de adevărul acestei idei s-a petrecut aseară. Din motive obiective, am rămas fără maşină şi trebuia să ajung la 12km de birou, în afara oraşului. Deşi era aproape ora 21, mi-am zis că nu va fi o problemă, merg cu autobuzul. Dar acesta nu mai circula decât la 23,30, deci am hotărât să stau în stradă la autostop. Logica mea a fost simplă: atunci când pornesc la drumuri în afara oraşului, mereu iau pe câte cineva la ocazie. Trebuie doar să arate curaţi şi să pară civilizaţi. De cele mai multe ori, nu le iau banii pe care mi-i oferă, mai ales dacă îi văd mai nevoiaşi.
Aşadar, mi-am zis că trebuie să mai fie oameni ca mine. Sau dacă nu, măcar oportunişti care fac curse ilicite. „Bine faci, bine găseşti!” zice vorba veche din bătrâni. Dar de la vorbe la fapte e drum lung, dragii moşului! După 15 minute de făcut cu mâna, am luat-o frumuşel pe jos. Am avut nevoie de 90 de minute pentru a parcurge cei 9km care îmi mai rămăseseră, timp în care am încercat să opresc toate maşinile care au trecut pe lângă mine. Nu am primit decât claxoane şi eventual nişte înjurături.
Aşadar, după o oră şi jumătate de orbecăit când prin beznă, când în lumina orbitoare a farurilor (pe faza mare, ca să mă vadă mai bine!) am ajuns acasă.
După o asemenea experienţă, nu pot decât să repet ideea din titlu: proverbele sunt o idee proastă. Dacă faci bine, nu e obligatoriu să şi primeşti bine. În fapt, fii fericit dacă nu primeşti nimic. Pentru că e posibil să îţi mai iei şi şuturi în fund.
