Cum am fotografiat: Dementor Rally Show Sibiu
Vineri şi Sâmbătă a avut loc Dementor Rally Show Sibiu. Acesta este ultimul raliu din acest an, dacă excludem competiţiile off-road care vor avea loc chiar şi la iarnă. Bineînţeles, nu puteam pierde oportunitatea de a fotografia raliul sibian, cu atât mai mult cu cât s-a desfăşurat pe un traseu foarte interesant.
Traseul ales pentru această manifestare sportivă a fost un circuit din zona Ştrand, în spatele bazei de pompieri. Circuitul are lungimea totală de puţin peste doi kilometri, însă totul este la îndemână: fotograful nu trebuie decât să se plaseze în interiorul pistei pentru a avea acces la toate liniile şi virajele pe care se desfăşoară concursul.
Pregătiri:
Ca de fiecare dată, am luat cu mine cele două DSLR-uri „de bătaie”: Nikon D300 şi Nikon D2x. Ambele focalizează foarte rapid şi precis, făcând ca urmărirea subiectului să devină foarte facilă. Personal, îl prefer pe D300, deoarece are mai multe puncte de focalizare. Însă D2X este dotat cu un senzor CCD şi furnizează culori mai calde, mai pastelate. Pentru fotografiere, am folosit două zoomuri: Nikkor 80-200mm F:2,8 şi Nikkor 17-55mm F:2,8. Pentru orice eventualitate, am luat la mine şi teleconvertorul 1,4x, însă nu am avut nevoie de el. Ca adăugare, am montat pe aparat şi receptorul GPS Geomet’r, pentru a face posibilă localizarea imaginilor. Ziua de Sâmbătă a fost splendidă, cu un soare cald care ne-a umplut de lumină şi căldură. Însă acolo unde se „adună” un raliu, soarele şi căldura, este prezent şi praful. Din belşug, chiar. De aceea mi-am protejat aparatura cu ajutorul huselor Matin M 6399. Deşi acestea fac ca utilizarea aparatului foto să fie greoaie şi incomodă, prefer să mă chinui puţin decât să îmi umplu aparatele de praf. Dacă totuşi am de a face cu praful, am în geantă un spray cu aer, o pensulă electrostatică pentru curăţarea lentilelor, un spray util pentru acelaşi scop şi o cârpă de microfibră, tot pentru lentile. Pentru cazuri extreme, păstrez în maşină un set de curăţare a senzorilor. Cardurile folosite au fost Transcend UDMA 8GB 600x CF. Acestea sunt carduri extrem de rapide, care permit salvarea rapidă a rafalelor de fişiere RAW. Nu sunt adeptul rafalelor, însă atunci când am nevoie de ele, vreau să am un card rapid.
După cum am mai spus, 99% din succesul unei şedinţe foto „se face” înainte de fotografierea propriu-zisă. De aceea, am fost prezent „la locul faptei” cu mult timp înainte de începerea raliului. Astfel, nu numai că am putut parca foarte aproape de circuit, dar am avut timp să îmi iau acreditarea de presă obţinută prin amabilitatea organizatorilor. De asemenea, am avut suficient timp pentru a da câteva ture de circuit, pentru a afla dinainte care sunt locurile cele mai bune pentru fotografiat. După ce am făcut toate acestea, nu a mai rămas decât să aştept începerea curselor.
Reglaje:
Ca întotdeauna, am ales cea mai mică valoare a sensibilităţii ISO cu care am putut lucra. În cazul de faţă – ISO 200 pentru D300 şi ISO 100 pentru D2X. Desigur, Nikon D300 oferă posibilitatea lucrului cu ISO 100, însă aceasta nu este o valoare nativă pentru acest model. Balansul de alb este foarte important, pentru ca toate culorile să fie reproduse corect. În cazul de faţă, culorile toamnei puseseră stăpânire peste loc: totul era maron. De aceea, ar fi fost inutil să lucrez în balans de alb automat. Oricum prefer reglajul manual, deci am ales valoarea dorită în grade Kelvin. Valorile utilizate au fost diferite, în funcţie de momentul fotografierii. Am lucrat cu expunere manuală, însă în asemenea cazuri se poate folosi modul semiautomat S (Speed priority – prioritate de timp).
Ce am urmărit:
Întotdeauna când fotografiez ceva, încerc să ofer privitorului un alt fel de spectacol, mai greu de urmărit în mod normal. Dacă tot am ocazia să fiu atât de aproape de pistă, este de datoria mea să prezint publicului imagini luate conform acelui punct de vedere. Prin urmare, m-am plasat aproape de sol, pe cât posibil. În cazul fotografiei de raliu, este foarte important ca senzaţia de mişcare, de dinamism să fie redată plenar. Pentru a accentua dinamismul, cel mai simplu truc este „roata care se învârte”. Cu alte cuvinte, viteza de expunere trebuie ajustată în aşa fel, încât spiţele roţii să fie neclare. Viteza de expunere cea mai bună se poate determina prin teste. Însă doar roata care se învârte nu este suficientă pentru a reda senzaţia de mişcare: mai este nevoie de plasarea inteligentă a maşinii pe o linie de forţă, alegerea traiectoriei pe care aceasta o va urma în imagine, plasarea bolidului într-un punct de forţă… Este important ca fotograful să cunoască regulile de compoziţie, pentru a şti cum să le aplice şi, bineînţeles, când şi cum să le încalce. În continuare, vă voi prezenta o serie de imagini, împreună cu explicaţii despre ce anume am făcut. Menţionez faptul că, prin acest demers, nu fac altceva decât să împărăşesc experienţa mea. Nu dau sfaturi, deoarece consider că doar experienţa personală poate scoate tot ce e mai bun în noi.
Imaginea de faţă este realizată de aproape, cu o focală de 44mm. Am vrut să profit de distorsiunile specifice focalei, pentru a “exagera” puţin formele maşinii. Senzaţia de mişcare este întărită de încadrare, dar şi de tromba de praf aruncată de bolid. Mai mult, pentru a accentua efectul, am folosit tehnica “motion blur”. Menţionez faptul că neclaritatea de mişcare este realizată “din mână”, nu cu ajutorul vreunui program de editare. Pentru aceasta, am executat “zoom in” rapid, în timpul expunerii.
Aceasta este imaginea după care am plecat la Sibiu. Îmi place pentru că este foarte dinamică şi mi-a permis să fiu creativ. Fotografia este înclinată pentru a avea mai mult dinamism, dar nu dă impresia de “strâmb”. Pământul aruncat de pe roţi este “cireaşa de pe tort”.
În pauzele dintre probe au fost susţinute demonstraţii de motociclism. Acestea au constituit prilejuri de a face fotografii interesante.
Tuturor ne place să vedem bolizi de raliu sărind. Însă fotografierea acestui tip de subiect este extrem de riscantă, mai ales de la distanţă scurtă. În cazul de faţă, am lucrat de aproape, pentru că “peisajul” nu îmi permitea să mă depărtez. În cazul unor asemenea imagini, este recomandat ca maşina să fie cu toate roţile în aer sau cu botul în sus.
Atunci când prelucrez fotografiile, este important să exprim un mesaj. De aceea, nu îmi e teamă să încerc formate mai puţin populare. În cazul de faţă, formatul panoramic accentuează dinamismul.
Uneori, fotografia de raliu ne permite să “spunem o poveste”. În cazul de faţă, fotograful din partea dreaptă mi-a “picat la fix” din două motive: mi-a echilibrat compoziţia şi m-a ajutat să dau altă dimensiune fotografiei.
Fotografiile de raliu nu trebuie să fie obligatoriu orizontale. Atunci când compoziţia justifică un asemenea demers, acestea pot fi şi verticale. În această imagine, am profitat de prezenţa copacului din spate pentru a umple compoziţia. Maşina a fost plasată într-un punct de forţă, iar drumul urmat de aceasta conduce privirea afară din cadru. Masivitatea maşinii este compensată de casa din partea opusă a cadrului.
