Cum şterg fotografiile?
Fotografia digitală ne-a adus numeroase beneficii, fără îndoială. Cel mai important dintre acestea este comoditatea. Acum nu mai trebuie să fotografiem, apoi să developăm, după care să finalizăm lucrarea prin tipărirea pe hârtie. Putem să fotografiem, iar imaginile pot fi vizualizate imediat, pe ecranul aparatului foto. Ajunşi acasă, putem viziona imediat imaginile pe ecranul calculatorului, fără să muncim prea mult.
Desigur, fotografia digitală este foarte importantă în prezent. Practic, până în „era digitalului”, această formă de artă era rezervată mai mult unor elite. Ce-i drept, digitalul a adus şi deservicii fotografiei: acum, oricine are 3.000 de lei poate să cumpere un DSLR bunicel şi poate emite pretenţii de profesionist, mai ales în mediul online. Dar acum nu voi vorbi despre asta.
Dacă aş putea da doar câteva sfaturi pentru tinerii fotografi, primul ar fi să fotografieze ce le place şi să împărtăşească imaginile cu alţii. Pentru că noi, ca fotografi, nu creem pentru noi, ci pentru cei care ne admiră lucrările. Apoi, următorul sfat ar fi: ştergeţi imagini! Deşi sună ciudat, sfatul este cât se poate de potrivit. Fotografia digitală ne oferă posibilitatea de a fotografia până la limita cardurilor, respectiv a hard discului. Fotografiem, ajungem acasă şi stocăm imaginile pe hard disc. Ne uităm la ele din când în când, dar ne plictisim rapid să trecem printre atâtea imagini. Fără să băgăm de seamă, hard discul se umple şi trebuie să cumpărăm altul. Aici intervin eu şi spun: ştergeţi imagini!
Am început să fotografiez digital în 1997. Pe vremea aceea, foloseam un Olympus Camedia 1400 XL, de 1,4 megapixeli. De atunci, numărul fotografiilor mele a crescut exponenţial de la an la an. La fel şi numărul hard discurilor. La început, stocam fotografiile pe un hard disc de 20GB şi făceam backup pe suport CD. Apoi am trecut la hard discuri mai mari şi le-am donat pe cele vechi, pe care oricum nu le mai cumpăra nimeni. Timpul a trecut şi tehnologia a evoluat. Am trecut la DSLR: mai mulţi pixeli, “harduri” mai mari (250-320 GB), DVD. A venit DSLR-ul de 12 megapixeli, am luat mai în serios şi formatul RAW, au crescut pretenţiile. Urmarea? Au crescut hard discurile. În prezent, am ajuns la hard discuri de 2TB şi backup pe Blue Ray. Vreţi să ştiţi câţi bani am irosit în toţi anii ăştia pe stocare? Cred că nu! Dacă la începuturi lucram cu carduri de 4MB, acum lucrez în mod curent cu carduri de 8GB. Am şi câteva de 32GB, dar le folosesc ocazional, pentru că nu îmi place să pun “toate ouăle în acelaşi coş”. Însă mai mult spaţiu înseamnă mai multe probleme. iar în timp a trebuit să învăţ să şterg poze. Da, e adevărat: aşa cum învăţăm să fotografiem, trebuie să învăţăm şi să ştergem ce am făcut. Pentru că treaba asta nu se face oricum. În cele ce urmează, am să abordez ştergerea fotografiilor din cât mai multe “unghiuri” posibil.
Gândiţi înainte să apăsaţi butonul
Chiar aveţi nevoie de 40 de imagini cu acelaşi apus de soare? Sau 20 de ipostaze similare ale aceluiaşi peisaj? Dacă nu, atunci fiţi mai atenţi înainte de a apăsa butonul de declanşare al aparatului. Fotografierea “la volum” are rostul ei, mai ales în lumea fotografiei sportive, deşi am rezervele mele. Nici măcar în cazul imaginilor de sport, nu consider că este întotdeauna potrivit să tragem în rafală. Astfel, de la un raliu sau meci de fotbal vă puteţi întoarce cu cel puţin 600 de imagini. Dacă sunteţi bogaţi şi celebri, vă veţi angaja un editor foto al cărui sarcină este să selecteze ce merită, să şteargă imaginile slabe, apoi să le prelucreze pe cele bune. Dar dacă aţi fi toţi bogaţi şi celebri, probabil că nu aţi citi aceste rânduri.
Ştergerea în aparatul foto
Deşi nu sunt de acord cu această practică, am să o menţionez, urmând ca la final să amintesc de ce adopt această poziţie. De multe ori, înainte să ajungeţi acasă, aveţi timp de pierdut. Fie că sunteţi în maşină (dar nu conduceţi), fie în tren, sau în avion, aveţi timp să parcurgeţi toate imaginile şi să decideţi care rămân şi care nu. În acest stadiu, puteţi şterge doar imaginile neclare, foarte neclare şi excesiv de neclare. De asemenea, puteţi scăpa de cele foarte supraexpuse sau subexpuse. Ecranul aparatului foto nu reprezintă foarte fidel realitatea şi are o rezoluţie limitată, de aceea cred că nu este o idee bună să folosiţi zoomul la redare şi să fiţi foarte critici.
Ştergerea imaginilor direct din aparatul foto nu este o idee bună deoarece fragmentează spaţiul de stocare. Nu o să insist asupra acestui fenomen, despre care puteţi afla foarte uşor. Eu nu şterg niciodată imagini direct din aparat; dacă voi o faceţi, e pe răspunderea voastră.
Ştergere la descărcare
Cele mai multe programe utilizate pentru descărcarea imaginilor oferă o previzualizare. Astfel, acestea pot fi folosite pentru a mai “cerne” imaginile. Ecranul calculatorului este mai mare decât cel al aparatului foto, iar soarele nu bate direct în el, deci posibilităţile de analiză sunt mai bune. Dacă folosiţi un asemenea program, este bine să eliminaţi minim 5% din imaginile realizate.
Prima trecere
După ce copiez toate imaginile pe computer, obişnuiesc să fac “prima trecere”. Şterg ce e neclar, subexpus, supraexpus şi ceea ce nu arată bine. De obicei, în această fază mai “scap” de vreo 10-15% din imagini. Dacă am fotografiat un eveniment sportiv, procentul creşte, dar dacă am avut o şedinţă foto de studio, atunci acesta scade, datorită faptului că în studio am mai mult timp la dispoziţie pentru a studia expunerea, încadrarea şi focalizarea.
A doua trecere
Aceasta este faza în care trebuie să fiu nemilos. Am trecut de nenumărate ori prin stadiul “Poza asta e neclară, dar nu foarte mult” sau “Nu arată bine, dar poate pot să fac ceva cu ea”. Acum ştiu un lucru: dacă nu arată bine de la început, nu o să arate bine niciodată. Nu voi încerca niciodată să repar erorile de fotografiere şi încadrare cu ajutorul prelucrării. Şi nu vreau să am zece mii de fotografii care zac pe un hard disc şi nu am ce să fac cu ele. Nu le ţin doar de dragul de a le avea.
Dacă nu arată bine şi nu am nevoie de imaginea respectivă – ADIO! Fiţi sinceri cu voi şi analizaţi fotografiile cu atenţie. Dacă sunteţi siguri că merită atenţie, păstraţi-le. Dacă nu, aruncaţi-le. Uitaţi-vă la imaginea respectivă şi gândiţi-vă: o să o puneţi într-un album? O să o tipăriţi? O vindeţi? O trimiteţi la un concurs? O să o păstraţi în albumul de familie sau o trimiteţi cuiva pe e-mail? Dacă aţi răspuns cu NU la fiecare dintre aceste întrebări, atunci vin eu şi întreb: Atunci ce o să faceţi cu ea?
Ultima trecere: arhivarea
Pentru a nu “încurca borcanele” şi pentru a ţine totul sub control, eu folosesc un sistem de lucru propriu. Din aparatul foto, imaginile trec pe un hard disc portabil de 1TB: unul dintre acelea care se conectează direct la USB, de unde îşi ia şi curentul necesar. Pe respectivul disc, am un director “In lucru”, unde pun tot, organizat pe subdirectoare.. Apoi trec prin toţi paşii menţionaţi, după care aleg doar imaginile care vor fi prelucrate şi folosite. După ce am şters cât am putut şi tot ce e bun a fost prelucrat, urmează arhivarea. Pentru aceasta, folosesc două hard discuri separate, dar care conţin aceleaşi fişiere. Unul dintre ele se află într-un loc sigur la mine în casă, celălalt este în altă parte (dacă îmi arde casa, nu pierd imaginile). Înainte de arhivarea imaginilor pe cele două hard discuri, mai trec o dată peste toate imaginile şi mai şterg ce nu îmi place. De obicei, acest lucru se întâmplă cam la o lună după respectiva şedinţă foto, pentru a nu mai fi “sub impresia momentului”.
Pas suplimentar
De câteva săptămâni, am început să arhivez fotografiile şi pe Blue Ray. Deocamdată, nu folosesc discurile de 50 GB, pentru că sunt mult prea scumpe. Folosesc BD de 25 GB, iar acest lucru îmi “oferă” noi restricţii: spaţiul.
De exemplu, vreau să arhivez toate imaginile de la raliurile din 2010. Încarc directoarele respective şi ajung la concluzia că am depăşit spaţiul alocat cu 800 MB. Nu vreau să folosesc alt disc pentru unul dintre raliuri, pentru că ar fi nerentabil. Da nici nu vreau să amestec un director de raliu, cu alt subiect foto, pe alt disc. Tot ce rămâne de făcut este să mai şterg din imagini. Chestiunea este foarte delicată, pentru că până la această fază, am trecut deja prin câteva sesiuni de ştergere. Dar o fac, pentru că nu am încotro. În cele din urmă, numărul fotografiilor arhivate scade considerabil.
Consideraţii finale
De la raliul Slalom Paralel de la Sibiu am plecat cu 560 de imagini. După prima trecere, au rămas 404. După a doua, doar 280. Cel mai probabil, înainte de arhivarea finală o să rămână doar vreo 200. Din păcate, nu pot să şterg toate imaginile pe care aş vrea să le elimin, deoarece am contracte cu unele echipe de raliu. Astfel, eu le furnizez imagini din timpul cursei şi nu pot ghici ce anume vor avea acestea nevoie peste un an sau doi. Dar în cazul imaginilor de natură, totul e mai simplu: de regulă, şterg cam 60-70% din ce fotografiez. Şi asta în condiţiile în care sunt foarte zgârcit şi mă gândesc mult timp înainte să apăs butonul de declanşare.
Aceasta este metoda mea de triere a fotografiilor. Sunt convins că fiecare dintre voi are propriile sale metode. După ce citiţi tot ce am scris eu aici, aştept să îmi spuneţi care sunt metodele voastre pentru eliminarea imaginilor nedorite şi pentru trierea fotografiilor. Sunt convins că niciunul dintre voi nu are fabrică de hard discuri, deci sunt foarte interesat să aflu şi alte modalităţi de lucru.
