Deasupra norilor
După cum aţi putut afla dintr-un scurt material anterior, sâmbăta trecută m-am trezit dis de dimineaţă, pentru a porni la o şedinţă foto montană în zona Peştera.
În ziua precedentă, prognoza meteo arăta binişor: soare cu nori izolaţi. Mi-am spus că voi avea noroc şi că mă voi întoarce acasă cu imagini bune. Optimist, m-am urcat în maşină şi am pornit. Întunericul era încă stăpân pe oraş, dar eram încrezător în faptul că, după răsăritul soarelui, totul va fi bine.
În Moieciu , am virat dreapta din drumul naţional. Am trecut prin faţa caselor în care oamenii încă mai dormeau. Apoi am început urcuşul pe drumul pe care îl cunosc atât de bine. Din fericire, drumul care duce de la Moieciu la Peştera a fost reparat, însă nu asfaltat. De fapt, a fost adus un buldozer cu lamă, care a nivelat pământul scurmat de sutele de roţi ale SUV-urilor turiştilor. M-am bucurat că drumul este mai bun decât ultima dată când am fost pe aici.
Am ajuns în sfârşit sus, pe dealul cel mai înalt, de unde puteam fotografia toată valea. Mă interesau liniile gardurilor, copacii şi viaţa tihnită, în lumina oblică şi moale a dimineţii şi sub acoperirea ceţii. Ajuns la “locul faptei”, am primit ce am vrut, ba chiar prea mult: garduri, copaci, linişte, soare, ceaţă. Doar că proporţiile nu erau cele pe care le-aş fi dorit. Ceaţa era mult prea densă, iar soarele nu reuşea să o spargă. De altfel, razele soarelui şi-au făcut simţită prezenţa doar pe alocuri, pentru câteva secunde. Am pregătit trepiedul şi aparatul, apoi nu mi-a mai rămas decât să aştept.
Pentru această ieşire, am ales să lucrez cu principalul meu DSLR: Nikon D300. Am luat cu mine două obiective: Nikkor 17-55 mm f/2.8 şi Nikkor 80-200 mm f/2.8. Acestea sunt suficiente pentru ce doream eu să fac. Ambele obiective erau dotate cu filtre de polarizare circulară, menite a ajuta la întărirea contrastului şi a culorilor, diminuate de ceaţă. Mai aveam în geantă şi câteva filtre ND, dar nu le-am folosit. Trepiedul utilizat este “chinezăria” mea preferată: un Fancier WF-5602. Acesta este un trepied foarte solid şi extrem de versatil, pe care îl prefer produselor “de firmă”. În rest, geanta mea conţinea accesoriile obişnuite: carduri de memorie, receptorul GPS Geomet’r, baterii, etc. Ca întotdeauna, am avut cu mine mai multe carduri de memorie, deşi ştiam sigur că nu voi umple nici măcar unul. În ceea ce priveşte bateriile, situaţia este similară: folosesc Nikon EN-EL4, baterii care „alimentează”aproximativ 1000 de fotografii cu o încărcare acum, când sunt deja îmbătrânite (le am de câţiva ani). Când ies la fotografiat, ştiu că nu o să am nevoie de toată energia celor trei baterii pe care le deţin, dar tot le iau cu mine, pentru că nu se ştie niciodată.
În ceea ce priveşte lucrul efectiv, am ales formatul RAW (NEF). Tot ce consider important este lucrat în acest format, care îmi permite să păstrez calitatea cea mai bună a imaginii şi să corectez prompt eventualele mici erori. Deşi formatul îmi permite foarte multă flexibilitate, am lucrat cu expunere manuală şi balans de alb manual în grade kelvin, ca întotdeauna.
În final, după patru ore de aşteptare în frig, cu degetul pe buton, am reuşit să „prind” doar câteva cadre bunicele. Norii nu au eliberat soarele decât ocazional, pentru perioade foarte scurte. Am plecat de acolo pe la amiază, când era deja prea târziu pentru a mai avea lumina dorită. M-am ales cu doar două imagini bune de arătat, dar nu îmi pare rău: măcar nu îmi e ruşine cu ce am făcut acolo!
