Presa minte?
Aseară, am urmărit cu atenţie evenimentele din Bucureşti. De obicei, nu prea mă uit la televizor, însă aseară nu aveam altceva mai bun de făcut, iar subiectul mă interesa. Acum, televiziunile dezbat intens subiectul. De aceea m-am decis să scriu acest material.
Am lucrat opt ani în presa cotidiană, ca fotoreporter, într-una dintre cele mai agitate perioade, într-unul dintre cele mai agitate oraşe. Am început în 1994 şi am trecut prin mineriade, tulburări de stradă, bătăi între valutişti şi răfuieli între bande de cartier. Am fost acolo în 1996, când muncitorii de la Roman SA Braşov au blocat oraşul şi au asediat clădirea Prefecturii, pe care au distrus-o. Eram în clădire şi aşa am aflat “aroma” grenadelor lacrimogene. Am luat bătaie de la jandarmi, dar am luat-o pe cocoaşă şi de la protestatari, în mai multe rânduri. Pe vremea aceea, eram tânăr şi încă mai credeam că lucrurile se pot schimba în bine, în ţara asta.
Ca fotoreporter, era de datoria mea să surprind esenţa acestor manifestări. Până aici – nimic deosebit: asta era meseria mea. Însă când mă întorceam în redacţie, şefii nu mă întrebau dacă sunt bine, dacă am luat bătaie sau dacă aparatura, care era în totalitate a mea, este intactă. Tot ce îi interesa era să vin cu imagini spectaculoase. În timp, am învăţat cum să fotografiez pentru ca o adunătură de 30 de oameni să pară o mulţime furioasă. Am învăţat şi cum să mă descurc într-o mulţime de oameni şi să ies de acolo cu aparatura întreagă şi pielea netăbăcită. Dar după toate astea, am rămas cu un gust amar. Dacă o fotografie face cât o mie de cuvinte, manipularea imaginilor poate face cât două mii. Nu am mai vorbit despre asta niciodată în public, dar poate a venit momentul.
Publicul larg nu este conştient de faptul că, de cele mai multe ori, atât fotoreporterii, cât şi cameramanii “cu acte în regulă” sunt obligaţi de şefii lor să fotografieze/fillmeze în funcţie de interesele celor care conduc/finanţează organul de presă respectiv. La fel şi reporterii. În cazul acestora, totul e mai uşor. Ei nu trebuie decât să găsească câţiva oameni care să spună ce vrea şeful să audă şi treaba e gata! Sau dacă nu, lucrurile se pot schimba a doua zi. Asta s-a întâmplat astăzi cu Realitatea TV.
Chiar acum urmăresc o emisiune în care, pe acest post, se afirmă că grupurile de protestatari au fost conduse de liderii galeriilor echipelor de fotbal. WTF? Adică, ce PLM? Fanii fotbalului trăiesc cumva în altă ţară şi vin aici doar când sunt meciuri? Ei nu se luptă ca noi pentru a supravieţui până mâine? Dacă în Bucureşti, am văzut oameni din galeria lui Dinamo, ce se întâmplă cu oraşele care nu au echipă de fotbal în prima ligă? CIne i-a condus pe oamenii ăia? Hai să fim serioşi: e momentul să admitem că nu se mai poate şi ceva trebuie să se schimbe!
Cea de a doua minciună de la Realitatea TV este “mulţimea a cerut demisia lui Băsescu”. Din cîte am văzut eu aseară, nimeni din Bucureşti nu striga împotriva preşedintelui. Nici măcar cei interievaţi de reporteri. Toţi declarau că doresc o viaţă mai bună şi că aşa nu se mai poate. Şi colca peste pupăză, mai apare şi Crin Antonescu “pe sticlă”, încercând să îşi tragă ceva capital electoral, declarând că mulţimea vrea alegeri anticipate! Pe bune, domnilor politicieni şi patroni de televiziuni, lăsaţi oamenii să se exprime şi nu mai încercaţi să obţineţi voi ce ar trebui să obţină poporul! Să ne înţelegem: nici mie nu îmi place tandemul Băsescu-Boc, dar asta nu înseamnă că putem altera realitatea după cum ne convine!
În fine, eu mi-am spus oful. Acum îmi pot vedea de treabă. Sunt curios şi eu ce se va întâmpla de acum încolo, dar părerea mea este că politicienii noştri inconştienţi şi pe jumătate adormiţi nu vor putea realiza gravitatea problemei şi o să îi dea înainte cu idioţeniile. Vom vedea…
