A trecut şi Eurovision…
,,,şi m-am uitat şi eu. Nu era planificat, dar s-a întâmplat. Şi ca întotdeauna, cârcotaş cum sunt, am părerile mele despre ce şi cum.
În primul rând, mi s-au părut aiurea comentariile marca Gianina Corondan, despre care nici nu mai ştiam dacă trăieşte. Sincer să fiu, nici nu mă interesa. Împreună cu partenerul ei de comentarii, Gianina a reuşit să transforme gala Eurovision într-un bâlci cocalaristic “dă Bucureşti”. Replici tâmpite, chicoteli aiurea, sarcasme prost gândite, toate au făcut parte din arsenalul mimozei.
Însă cel mai tare m-a distrat când Danemarca a dat 12 puncte Suediei. Gianina a spus: „Păi sigur, doar sunt vecini. De la Lahti până la Copenhaga e doar o aruncătură de băţ!” După ce am auzit remarca, era să îmi dau drumul în pantaloni, de râs, Să îi spună cineva „divei” că mai sunt locuri libere la clubul elevilor, secţia Geografie. Lahti nu e în Suedia, dragă Gianina. Este în Finlanda. Şi de la Lahti până la Copenhaga este doar o aruncătură de băţ, e adevărat; dacă băţul e fixat pe o rachetă cu rază mare de acţiune. Vorbim despre 1.270 km, drum care include şi un feribot, pentru că trebuie trecută Marea Baltică. Dragă Gianina, ca să înţelegi şi tu: un drum de la Lahti la Copenhaga este ceva mai lung decât când te duci tu de la Bucureşti la Viena să îţi iei ţoale la reduceri.
Cât despre muzică, a fost în general bună. Prestaţia cripto-maneliştilor de la Mandinga nu m-a convins. Nu trebuie să fii muzician ca să îţi dai seama că nu e în regulă. Dar cel puţin am remarcat că Zaleilah a fost singura piesă din concurs, cântată în două limbi (în afară de “piesa” din Rusia, care avea câteva cuvinte în engleză, la refren). Mie mi se pare cam aiurea că melodia e în Engleză şi Spaniolă, dar videoclipul e filmat în Dubai. Nu prea „se pupă”. Toate acestea dau o oarecare impresie de kitsch şi de dorinţă de a epata cu orice chip. Dar nu ştiu dacă ne puteam aştepta la altceva de la copiii lui Ioniţă.
După cum prezisesem, băbuţele rusoaice nu au câştigat, dar au fost foarte aproape de a o face. Am simţit acest lucru cu mult înainte de concurs. Era şi normal: oamenii s-au plictisit de lai-lai-uri despre iubire, tânguiri pe două voci şi muzică de club. Oamenii vor vota tot ce iese din tipare. De aceea, era de aşteptat ca bunicuţele vesele să ia multe voturi.
Despre votare nu pot spune decât că mi-a întărit convingerea că Uniunea Europeană nu e decât o grădiniţă de copii, dar mai mare. Voturile s-au dat în funcţie de preferinţele naţionale (şi naţionaliste) nu în funcţie de calitatea melodiei. Şi acest lucru va perpetua. Dacă credeţi că sunt cârcotaş, vă rog să mă anunţaţi când România va primi voturi de la Ungaria şi Turcia de la Grecia. Şi mai am exemple, dar vă las să vă amintiţi singuri.
În rest, am mai avut ceva motive de amuzament. A fost prima dată când am văzut o cântăreaţă purtată pe braţe de… dansatoare. De obicei, lucrul ăsta e făcut de nişte dansatori musculoşi, semi-îmbrăcaţi (sau semi-dezbrăcaţi, depinde de cât de perverşi sunteţi). Cred că Franţa a încercat să ne convingă că nu mai are rost să trimitem gimnaşti la Olimpiadă: au adus ei pe scenă nişte saltimbanci ai căror salturi au eclipsat total chinuielile artistice ale interpretei. Dar măcar a venit îmbrăcată în perdele, ca măcar să vedem ceva la ea. Şi m-a mai amuzat costumaţia flăcăului moldovan. Nu am reuşit să îmi dau seama dacă treaba aia era un şorţ de casă sau o cârpă agăţată acolo pentru diferite foloase.
În fine, m-am distrat copios. A fost şi muzică între timp, dar nu s-a votat. Dar, într-un fel, mă bucur că a câştigat Suedia: fata are voce faină, dar parcă mi-a plăcut mai mult vocea, simplitatea, bunul gust şi trăirea flăcăului Estonian.
Acum aşteptăm ediţia următoare, să mai facem haz. Până atunci însă, spor la ascultat muzică!
