Din nou la drift
După cum aţi aflat deja, în week end-ul care a trecut, la Braşov a avut loc cea de a treia etapă a campionatului de drift King of Europe. Aţi avut deja ocazia să citiţi despre această manifestare pe site-ul meu, într-un material cu imagini. Dacă acel material era realizat în centrul civic al Braşovului, la o cursă demonstrativă, ceea ce veţi vedea acum este „serios”.
După cum era de aşteptat, am fost prezent la acest eveniment şi Sâmbătă. Pe circuitul de la Prejmer au avut loc calificările şi Drift Battle. Nu puteam lipsi de la un asemenea eveniment, cu atât mai mult cu cât , datorită situaţiilor de conjunctură, nu am reuşit niciodată să ajung la o cursă de drift.
De data aceasta, am plecat însoţit de Nikon D600, cu care încep să mă obişnuiesc. A fost foarte important pentru mine să încep să lucrez mai intens cu DSLR-ul, pentru a mă acomoda cu el şi pentru a îi descoperi punctele slabe şi punctele de forţă. Dimineaţă, vremea nu a fost favorabilă, deci am luat cu mine şi o pelerină de ploaie şi o husă specială pentru aparatul foto. Într-adevăr, în primele ore ale evenimentului, vremea a fost închisă, dar după prânz a ieşit soarele şi totul s-a schimbat.
Tehnic vorbind, nu am avut probleme. Am lucrat cu obiectivul Nikon 80-200 mm f/2,8, iar în aparatul foto am avut un card Kingston 32GB Clasa 10 şi un EyeFi 16GB Clasa 10. Am ajustat aparatul foto astfel încât să păstreze imaginile statice pe primul card, filmele urmând să fie stocate pe cel de al doilea. Am ales să fotografiez RAW, de aceea am lăsat balansul de alb pe Automat. Am lucrat toată ziua în programul A, pentru că am dorit să controlez câmpul de profunzime. Fundalul nu era tocmai ceea ce doreşte un fotograf, aşa că a trebuit să caut metode pentru a îl reda neclar. Aici am beneficiat de ajutorul senzorului Full Frame, care a făcut o treabă foarte bună. De asemenea, am deschis diafragma la f/4. După o vreme, am obserbvat că Nikon D600 în face echipă bună cu obiectivul Nikon 80-200 f2,8. Imaginile erau clare şi extrem de puţine cadre prezentau pierderi de claritate. Prin urmare, când a ieşit soarele am trecut la f/2.8. De asemenea, faptul că am putut lucra cu ISO 100 a fost, pentru mine, ca un dar divin, după ce am lucrat atâţia ani cu ISO 200.
Rezoluţia imaginilor este foarte bună, dar a mai trebuit puţin Sharpness la prelucrarea ulterioară, mai ales pentru imaginile realizate pe vreme rea. De asemenea, acestea au avut şi o problemă cu saturaţia şi nivelul culorilor, care au fost oarecum pale şi reci. Din nou, se poate repara la editare, dar prefer să o fac bine direct din aparat. Nu este uşor să editezi câteva zeci de RAW-uri de 24 megapixeli! În final, am fost mulţumit de prestaţia lui D600, chiar dacă încă mai trebuie să mă obişnuiesc cu el.
Bineînţeles că nu m-am putut abţine să nu fac şi câteva clipuri video. Am ales să lucrez 1080p 24p, deşi aparatul poate realiza şi clipuri 50p. Am considerat că 50p este prea mult şi diferenţa de calitate nu justifică efortul şi spaţiul utilizat. În final, aveam să constat că nu prea am avut dreptate: pentru asemenea scene rapide, ar fi prins bine 50p. Data viitoare voi şti. Important este că D600 s-a achitat bine şi de această sarcină, deşi focalizarea în modul Live View ezită şi „vânează”. Mai mult, multe dintre clipurile realizate cu 200mm sunt tremurate. Mi-ar fi prins bine un obiectiv cu VR, dar nu voi investi într-un asemenea accesoriu doar de dragul filmărilor. Sunt fotograf, nu cameraman. Dar am fost suficient de prevăzător să iau cu mine un monopied uşor şi solid, care m-a ajutat foarte mult. Am putut pivota în jurul său, iar clipurile au ieşit mult mai stabile. În final, am obţinut nişte filmuleţe intersante. Sper ca mâine să am timp pentru a realiza un montaj.
D600 s-a comportat în general bine. Senzorul Full Frame şi rezoluţia imensă sunt puncte forte foarte importante, însă acestea nu sunt suficiente pentru necesităţile unui fotograf exigent. În timp, am observat faptul că sistemul de focalizare este mai lent decât mă aşteptam, atunci când trebuie urmărit subiectul. De asemenea, dacă tot vorbesc depsre focalizare, trebuie să amintesc din nou faptul că toate cele 39 de puncte de focalizare ale lui D600 sunt înghesuite în centrul cadrului. Practic, acestea acoperă o zonă de mai puţin de 50% din imagine. Probabil că sistemul de focalizare automată a fost preluat ca atare de la D7000, însă mutat direct pe D600 acesta este doar o glumă proastă, pe care nu o gust. În imaginile mele, subiectul este arareori în centul imaginii. Prin urmare, punctele de focalizare din centru nu îmi sunt de mare folos. În fapt, eu folosesc punctul de focalizare central doar când fotografiez peisaje cu obiectivul superangular. În asemenea situaţii, chiar nu contează unde focalizez, deoarece totul va fi clar.
Mi se pare normal ca un DSLR să ofere puncte de focalizare pe treimi, deoarece acolo „se întâmplă” lucrurile. D300 avea cle 51 de puncte de focalizare aranjate perfect. Aveam la dispoziţie un punct unde aveam nevoie, când aveam nevoie. Acum, trebuie să mă mulţumesc cu ce am. Problema este că nu pot lucra cu „focus lock” şi reîncadrare, pentru că timpul şi condiţiile de lucru nu permit. Din cauză că trebuie să aranjez subiectul în centru (ca să pot focaliza), se întâmplă două lucruri: mai întâi, îmi stric „mâna”, încadrând prost. Apoi, pierd mult timp cu prelucrarea imaginilor, pentru că acum fiecare dintre ele trebuie decupată. Mai mult, pierd rezoluţie. Din 24 megapixeli, mai rămân cu maxim 20 după tăiere. Nu e rău, oricum e mai mult decât am nevoie. Dar este frustrant.
Vă invit să priviţi câteva dintre imaginile realizate ieri. A fost foarte dificil să le selectez pe cele mai bune, cu atât mai mult cu cât am tras 400 de cadre. Procesul de selecţie a fost întârziat de mărimea fişierelor şi de faptul că a fost în week end În final, imaginile au trebuit procesate, iar acest lucru mi-a mai luat o zi. După ce o să mă obişnuiesc cu aparatul, o să trag JPEG, pentru a scurta timpul de procesare. Dar deocamdată, sunt mulţumit de ce am reuşit să obţin. Îmi pare rău doar că nu am putut să stau până la Drift Battle. Ar fi fost mult mai spectaculos. Poate data viitoare…