O zi la Muzeul Astra Sibiu

Written by Florin I Crisan on 27 October 2013

Joi am reuşit să fac ceva ce îmi propusesem de mult timp, dar nu am găsit timpul necesar: să vizitez Muzeul Astra din Sibiu. Cunoscut sub numele generic de Muzeul Satului din Sibiu, acesta are o titulatură foarte stufoasă: Muzeul Civilizaţiei Populare tradiţionale „Astra” din Sibiu. Însă dincolo de nume, muzeul în sine este o experienţă care merită trăită.

Morile de vant invaluite in ceata inspira liniste

Trebuie să recunosc că am descoperit acest muzeu foarte târziu, în urmă cu patru ani. Până atunci, ştiam de existenţa sa, însă niciodată nu am găsit timpul necesar pentru a îl vizita. În 2009 am reuşit să ajung acolo, dar din păcate nu am avut timp să vizitez întregul complex. De atunci, în fiecare primăvară şi toamnă îmi propun să mă întorc. În toamna aceasta însă, am decis că indiferent ce se va întâmpla, voi mai face o şedinţă foto în complexul muzeal.

Complexul muzeal are foarte multe de oferit, din punct de vedere fotografic. Există lacuri, păduri, case, alei. Casele şi curţile aferente sunt amplasate foarte inspirat şi totul arată ca un sat veritabil, în care au fost adunate laolaltă case din toate colţurile ţării. Complexul este amenajat în zone, fiecare dintre acestea reprezentând o arie geografică sau un concept. De exemplu, toate casele din Dobrogea sunt grupate lângă lac, iar toate morile de apă sunt lângă pârâu, indiferent de zona geografică din care provin acestea. În mijlocul complexului se află un restaurant tradiţional, iar accesul la diferitele exponate se face facil, existând alei amenajate.

Peste tot exista bancute si locuri de popas, care ofera privelisti minunate

Cum ajungeţi la muzeu

Pentru a ajunge la muzeu, am luat un microbuz din Braşov. Acesta a plecat la ora 6 din şi a ajuns la Sibiu aproximativ la ora 8,15. Autogara sibiană se află la 100 de metri de gară, aşa încât am ajuns rapid la autobuzele cu curse interne. Dacă doriţi să adoptaţi acelaşi traseu, trebuie să aveţi în vedere faptul că transportul în comun în Sibiu este unul foarte „misterios”. Pe site-urile care popularizează traseele, veţi gasi itinerariile autobuzelor şi numele staţiilor, însă acestea nu vă vor spune mare lucru. De aceea, poate e bine să reţineţi că, de la gară, trebuie să luaţi autobuzul A13. Acesta vă va duce până la poarta complexului muzeal. Nu ştiu cât costă biletul de autobuz, dar bănuiesc că 2 lei. Eu am preferat să plătesc abonament de o zi pe toate mijloacele de transport. Am făcut acest lucru cu ajutorul smartphone-ului, urmând acest link: http://tursib.ro/abonament/turist Abonamentul a costat 5 lei. Dacă preferaţi să călătoriţi cu taxiul, o cursă de la gară la muzeu vă va costa aproximativ 18 lei. Cel mai simplu este cu autoturismul propriu. La poarta muzeului există suficiente locuri de parcare.

Casa cu curte, din Dobrogea

Din păcate, complexul muzeal este considerat deschis doar în perioada 15 Aprilie – 15 octombrie. După această din urmă dată, acesta este închis. “Închis” înseamnă că toate casele care pot fi vizitate în cursul verii, au acum lacăte pe uşi. Complexul angajează sezonieri pentru cursul verii. Aceştia au în grijă casele şi exponatele, însă după 15 octombrie contractul lor se încheie. Desigur, complexul mai poate fi vizitat şi în aceste condiţii, dar cu anumite limitări: dacă anumite case au şi curţi, acestea sunt încuiate. Clădirile fără curţi sunt încuiate, de asemenea. Este frustrant, e adevărat, mai ales pentru mine. Nu am ştiut toate aceste amănunte şi mi-a părut rău că nu am putut intra în case. Însă cel puţin, pentru a compensa acest neajuns, biletul de intrare în complex este mai ieftin. Preferam să plătesc bilet întreg şi să vizitez tot…

Arsenalul utilizat

Am plecat de acasă cu un întreg arsenal. Am avut la mine un Nikon D600 şi un D40 convertit la infraroşu. Am folosit trei obiective: Nikon 35-70 mm f/2,8; Nikon 80–200mm f/2,8 şi un Sigma 24–105 mm f/2,8–4. Toate obiectivele au fost echipate cu filtru de polarizare circular. Acest tip de filtru nu îmi lipseşte niciodată din geantă, fiindu-mi indispensabil pentru accentuarea culorilor şi redarea cerului. Am avut la mine şi un bliţ Nikon SB900, pentru cazurile în care aş avut nevoie de mai multă lumină în anumite zone. Pentru stocarea fişierelor realizate cu D600 am folosit un card EyeFi SDHC 16GB Clasa 10 şi un Kingston SDHC 32 GB Clasa 10. Pentru a asigura stabilitatea aparatului, am folosit un monopied Gitzo, iar toate acestea au fost transportate într-un rucsac Lowepro CompuTrekker Pro AW Plus.

Casa din Salaj

Aspecte tehnice

Pentru a beneficia de maximum de calitate oferită de D600 şi obiectivele utilizate, am preferat să trag în format RAW. Pentru a elimina orice risc, am reglat aparatul foto pentru a executa automat o copie de siguranţă a fiecărui fişier. Copiile au fost stocate pe cardul de 32 GB, în timp ce cardul principal a fost EyeFi de 16 GB. Din moment ce am tras RAW, am considerat că nu este cazul să mă preocupe prea mult balansul de alb, aşa încât l-am lăsat pe Auto. Oricum, aparatul foto înţelege foarte bine culorile şi alege de cele mai multe ori valoarea potrivită.

Ca expunere prefer modul manual, dar de data aceasta cele mai multe cadre au fost trase în Prioritate de diafragmă, deoarece eram conştient că nu voi termina de văzut şi fotografiat tot ce vreau, deci trebuia să mă grăbesc. A trebuit să fiu atent, deoarece Nikon D600 are tendinţa de a supraexpune, chiar şi atunci când măsurarea este matriceală. Acest lucru nu se întâmpla niciodată la D300, dar bănuiesc că orice progres are preţul său… Pentru a obţine expuneri corecte, am compensat expunerea chiar şi cu două trepte, apoi am examinat cu grijă histograma. Din păcate, ecranul nu este de mare folos în lumina oblică şi tare a răsăritului, de aceea histograma este foarte utilă. Pentru a obţine culorile şi nivelul de contrast pe care le doresc, am crescut cu +1 contrastul din aparatul foto. Apoi am crescut saturaţia culorilor cu +1 şi Sharpness cu +2. Am preferat să opresc opţiunea Active D-Lighting. Dacă o las „de capul ei” pe Auto, obţin imagini moi, cu contrast slab. Nikon D600 nu face o figură prea bună nici aici… imaginile rămân foarte bune, însă eu prefer un contrast viu, vibrant. Până la urmă, e doar o chestiune de gusturi. Totuşi, eu prefer să scot tot ce e mai bun din aparat, chiar în momentul fotografierii. Nu vreau să îmi petrec următoarea zi procesând imagini.

Moara

Imagini

Ceea ce e rezultat, se poate vedea în acest material. Am avut parte se o şedinţă foto scurtă, de la ora 9 până la amiază. La amiază, soarele era prea sus şi umbrele – prea dense şi reci. Am preferat să mă retrag la terasă, la o apă şi o cafea. Speram să pot trage ceva în infraroşu, însă am renunţat după câteva încercări: crăcile goale sau cu frunze galbene, fără viaţă, nu arată prea bine în spectrul IR.

Desigur, aş mai fi putut fotografia după ora 15, însă la 15,38 am avut autobuz către gară, de unde urma să iau alt autobuz către Braşov… Şi din nou, îmi fac planuri: la primăvară, imediat după ce iese colţul ierbii şi dă frunza, o să mă întorc la muzeu. Bineînţeles, va trebui să fie după 15 Aprilie, pentru ca totul să fie deschis. Dar până la primăvară, mai avem o iarnă. Şi iarna este anotimpul meu preferat!