1 ianuarie. Cafeaua de dimineaţă
1 ianuarie. A început un nou an. Este aproape ora şapte şi cutreier străzile oraşului. Mă îndrept către locul de muncă. Am reuşit să dorm puţin după petrecerea de an nou. Oricum, nu sunt eu un mare petrecăreţ şi nici nu am avut timp să mă duc într-un loc deosebit pentru cumpăna dintre ani. Am stat prin jurul casei, ca omul gospodar.
Oraşul începe să se dezmorţească, lent. Nu am găsit taxi pentru a merge la serviciu. Nici nu mă aşteptam, de altfel. A trebuit să apelez la bătrâna şi fidela mea maşină. Motorul toarce liniştit şi parcă mă fură şi mă transportă într-o altă lume. Rulez lent pe străzile oraşului. Ador dimineţile, iar aceasta este deosebită. Nu sunt maşini, nu văd pietoni. Mă simt ca într-un film apocaliptic, în care oamenii au dispărut iar cei care mai trăiesc, se ascund de zombi sau de vreun atac misterios.
Am ajuns . Las maşina în parcarea unui supermarket. Magazinul este închis azi oricum, iar eu nu am chef să îi îmbogăţesc pe şefii parcărilor. O femeie aleargă. Este rutina ei zilnică, indiferent de faptul că suntem în prima zi a anului şi lumea încă mai doarme, zăpăcită de alcool şi mâncare din belşug. Apare un nene în vârstă, care îşi plimbă câinele. Nu mă pot abţine să observ resemnarea de pe chipul lui. Nu ar fi vrut să iasă la plimbare, dar a fost decizia câinelui. Eu privesc tăcut şi îmi sorb cafeaua. Mă bucur de linişte. O linişte pe care simt că o merit după noaptea trecută, în care m-am înghesuit alături de alte zeci de mii de oameni în Piaţa Sfatului, pentru a întâmpina noul an şi a bea o gură de vin de colecţie, adus în geanta foto.
A fost un an, a fost o noapte. Anul a trecut ca o noapte şi va veni altul, care va trece ca o zi. Eu stau şi îmi sorb cafeaua. Încerc să mă conving că voi începe uşor, treptat, că nu voi plonja în noul an cu capul înainte. Dar din păcate, viaţa nu îmi va oferi acest privilegiu. Va fi un an deosebit, dar încă nu ştiu dacă va fi mai dificil sau mai uşor decât cel care a trecut. Dar am pierdut ceva ce iubeam foarte mult şi care nu va putea fi înlocuit. Ceva pentru care am muncit mult şi pentru care am sacrificat multe resurse fizice, intelectuale şi materiale. A murit ceva din mine. Şi odată cu acel „ceva”, am pierdut şi oameni pe care îi consideram apropiaţi, aproape prieteni. Viaţa merge înainte.
Va fi un an mai bun, în care voi păşi pe căi noi şi voi avea succese acolo unde nu am avut timpul sau curajul să mă aventurez în anul care a trecut. Dar până când lumea se va dezmorţi şi 2014 îşi va dezvălui provocările, mă bucur de minutele mele de linişte. Sorb cafeaua şi mă uit la câinele care îşi plimbă omul…
