Enduro la Rîşnov

Written by Florin I Crisan on 06 October 2014

Duminică a avut loc la Rîşnov o nouă etapă a Campionatului Naţional de Enduro Cross. Competiţia s-a desfăşurat pe circuitul de pe Valea Rîşnoavei şi a adunat la start sportivi din România şi de peste hotare.

Din varful circuitului se poate admira toata valea

Un circuit spectaculos

Nu am mai luat parte niciodată la o cursă desfăşurată pe acest circuit, deci nu ştiam la ce să mă aştept. Odată ajuns acolo însă, aveam să îmi dau seama că ziua nu avea să fie uşoară, însă puteam să mă aştept la multe suprize. Circuitul are lungimea de aproximativ cinci kilometri şi este extrem de denivelat şi virajat. Pentru motociclete şi ATV-uri, este circuitul perfect, însă eu am fost nevoit să depun un efort fizic considerabil pentru a acoperi rapid toată aria. Dacă mai adaug şi faptul că vremea a fost foarte frumoasă şi caldă, vă puteţi da seama de faptul că am ajuns acasă plin de praf.

Puţini, dar buni

Ajuns la circuit, mă aşteptam să văd zeci de motociclete şi ATV-uri. Din păcate, recesiunea pare să fi lovit din plin şi acest sport. Numărul sportivilor prezenţi la eveniment a fost foarte redus faţă de anii trecuţi, când am fost prezent la alte curse, desfăşurate la Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe şi Zărneşti. Din păcate, nici spectatorii nu au fost numeroşi: nu am numărat mai mult de 50-60 de persoane împrăştiate pe circuit. Nu înţeleg de ce se întâmplă acest lucru, deoarece sporturile cu motor, în special cele pe două roţi, sunt mult mai spectaculoase decât multe altele. Nu pot decât să pun absenţa publicului pe seama lipsei promovării evenimentului şi a faptului că, probabil, mulţi au preferat să profite de această superbă zi de toamnă pentru a mai ieşi la un grătar…

Zonele mai lente ale circuitului sunt la fel de spectaculoase ca si cele rapide

Trusă minimă

Deoarece mă aşteptam ca traseul să fie dificil de parcurs pe jos, nu am luat cu mine decât strictul necesar: aparatul foto Nikon D600, un obiectiv Nikon 35 – 70mm f/2.8 şi un Nikon 80 – 200 mm f/2.8. Pentru protecţia aparaturii, am avut o husă etanşă AquaTech Sport Shield. Aceasta din urmă este foarte utilă pentru a proteja aparatura contra prafului (care avea să fie din belşug). Pentru transportul şi protecţia aparaturii, am folosit un sling Tamrac Velocity 8x. Această geantă este foarte utilă, deoarece poate fi purtată în spate, lateral sau în faţă şi are o curea cu ajutorul căreia poate fi fixată în jurul şoldurilor. Astfel, pot alerga şi pot să mă deplasez pe orice fel de teren, fără ca geanta foto să mă deranjeze şi fără ca aparatele să sufere lovituri.

Acest gen de imagine poate fi realizat fara prea mult efort

Mod de lucru

Ca întotdeauna, am ales să lucrez în mod RAW+JPEG Basic. Astfel, fişierele RAW pot fi procesate ulterior pentru a obţine maximum de calitate. Fişierele JPEG sunt, de obicei, destinate publicării imediate. De obicei, pentru stocarea acestora folosesc un card Eye-Fi Pro X2 16GB. Acesta conţine un transmiţător wireless şi este sincronizat cu telefonul mobil şi cu tableta. După salvarea unei imagini, aceasta este imediat transmisă către dispozitivul mobil, de unde poate fi publicată. De data aceasta însă, nu am mai apelat la transmisia wireless, deoarece nu am dorit să expun tableta prafului dens. În plus, nu era nicio grabă: nu aveam un termen-limită.

Balansul de alb a fost lăsat pe Automat, deoarece D600 face o figură foarte bună în ajustarea acestui parametru. Nu am avut motive să îmi mai iau o grijă în plus. Ca întotdeauna, am lucrat cu cea mai mică valoare ISO posibilă în condiţiile date, deşi D600 îmi permite să folosesc valori foarte mari fără a îmi face griji asupra zgomotului de imagine. Bineînţeles, în condiţiile date, nici nu aveam nevoie de sensibilitate ridicată. Am ajustat expunerea astfel încât să pot păstra diafragma deschisă la f/2.8 sau f/4, pentru a îngusta câmpul de profunzime şi a detaşa subiectele de fundal.

Am tras câteva cadre de probă cu focale relativ scurte, cu ajutorul obiectivului 35-70 mm, însă mi-am dat rapid seama că apropierea de pistă nu e întotdeauna benefică. Praful era prea dens şi nu obţineam nimic deosebit. Prin urmare, am preferat să stau mai departe, în majoritatea cazurilor. În cele din urmă, după cum veţi vedea în galeria ataşată, nu am rezistat tentaţiei şi, după cum îmi stă bine, am ajuns să trag de la mai puţin de un metru de pistă. Important este că a fost o zi rodnică, din care m-am întors foarte murdar şi obosit, dar cu satisfacţia celor 50 de cadre rămase. Da, atâtea imagini au rămas, după ce am triat dur cele peste 500 de imagini realizate.